Ca în fiecare an, Raoul are parte de un Revelion… prelungit. Asta pentru că artistul este născut pe 5 ianuarie! Chiar dacă va fi plecat cu treabă în Israel, la festivalul Romaniada, va chefui acolo cu colegii lui, dar și cu iubita, care-l va însoți în acest turneu.

„De Revelion voi fi în Bucovina, unde voi cânta la mai multe restaurante. Apoi, ziua mea de naștere o voi petrece la un festival din Israel, alături de iubita mea și de alte persoane. Voi cânta și voi și prezenta Festivalul Romaniada de la Eliat, din perioada 3-5 ianuarie. Vom fi mai mulți artiști, printre care și Fuego, Jeni Nicolau, Adrian Enache. În ultima vreme, prietena mea a fost și ea cu mine. Lucrează într-o funcție de conducere la o companie multinațională, iar timpul nu-i prea permite să mă însoțească la concerte. Perioada sărbătorilor e însă mai liniștită pentru ea, așa că va fi lângă mine”, a declarat cântărețul pentru Libertatea.

Teoretic, e burlac, practic, e ca și însurat!

Chiar dacă încă e burlac în acte, Raoul spune că se simte ca și cum s-ar fi așezat deja la casa lui:

„Am o familie. Sunt destul de discret cu viața personală. Nu prea am parte de ea, că sunt tot timpul plecat, dar când am timp liber, acesta e dedicat familiei, iubitei mele, fratelui, câtorva amici”.

Urmărește-ne pe Google News