Ca în fiecare an, revista Avantaje face bilanțul anului anterior, iar femeile care s-au remarcat în aria lor de activitate și care au schimbat în bine viața altora sunt distinse cu premii. Gazda evenimentului a fost Sonia Argint Ionescu, prezentatoarea emisiunii ”Vreau să fiu sănătos” de la TVR 1.
Momentul artistic a fost susținut de artista Lavinia Răducanu (Duo Muzicaș), iar pe scenă a fost și o prezentare de modă cu femei obișnuite, care au fost protagonistele copertelor Avantaje. La gala premiilor Femeia Anului 2015, organizată de revista Avantaje s-au înmânat 8 premii de excelenţă, la 8 categorii, și un premiu special pentru întreaga activitate.
Titlul de Femeia anului 2015 pentru excelență în Jurnalismul Social a fost adjudecat de Melania Medeleanu pentru constanța, pasiunea și tenacitatea cu care se implică în lucrul cu micii pacienți din tabăra pentru copii cu afecțiuni oncologice și pentru implicarea într-o fundație în calitate de advisory council.
Vedeta TVR 1, Iuliana Tudor, a fost cea care i-a înmânat trofeul.
La categoria Responsabilitate și Implicare Socială – s-a remarcat Diana Șucu pentru coordonarea activității propriei fundații, care oferă pro bono sprijin financiar copiilor cu nevoi speciale de educație și acces la tratamente medicale inovatoare persoanelor nevoiașe.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5fdf7c52d37f735faae9195915ec1a11.jpg)
Soția afaceristului Dan Șucu a primit trofeul de la prezentatoarea Știrilor Pro TV, Amalia Emache. Aflată în a cincea lună de sarcină, viitoarea mămică s-a remarcat prin eleganța stilului vestimentar.
Liana Stanciu a oferit trofeul la categoria Antreprenoriat la feminin.
Printre vedetele care au participat la gală s-au numărat vedeta TV Ilinca Vandici și cântăreața Nico.
FOTO: Dumitru Angelescu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_12be16174928c1de7d1582f9b566c51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_aca083c6b0ac19185247aebdd9d2b813.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3919cdbed5ec5f680fe9d199cc31eb0c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_0ea8154e331fc4f5b51aeb2efe4058ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97905c0079984d5ca989d258bf6a06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_28ed8d100604532fbf3c466c3f836ce7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1ec9d1c4901006389a0ea39543c88513.jpg)