Prin intermediul unui videoclip, Rey a spus tot ce avea pe suflet în privința relației pe care a avut-o cu Lavinia. Concurentul a recunoscut că și-a dorit să se împace cu fosta iubită, însă ea nu a fost la fel de asumată la testimonialele finale.
„Vă salut, un prieten mic și profud mi-a dat o idee foarte bună: să-mi scriu gândurile pe o foaie și poate așa o să îmi fie mai ușor să vorbesc. (…) 28 iunie a fost o seară în care am dormit foarte prost. Am urmărit și eu finala în reluare, a fost una ieșită din context, părerea mea.
De ce spun asta? Am zis să aflați și voi gândurile pe care nici măcar eu nu le mai înțeleg, chiar nu știu când am încercat eu cu mesaje zilnice să te recuceresc. Într-adevăr, am vrut să ne împăcăm, la fel ca tine. Diferența este că mie nu îmi e frică să recunosc. Te-am iubit, și da, cred că încă te mai iubesc. Te mai iubesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine de-a lungul relației, te iubesc pentru toate clipele pe care le-am trăit împreună.
Nu cred că mai este iubire în suflet, cred că este iubire legată de amintiri. (…) După calculele mele, tu ai fost cea care a vrut să devină vedetă. (…) O să încerc să mă fac înțeles pe viitor cu subiectul copilului. Încerc să vorbesc despre subiectul acesta pentru care m-ai atacat inclusiv tu, Lavinia”, a povestit pe Instagram concurentul de la „Insula Iubirii”.
De altfel, Rey a mărturisit că nu și-a plănuit să petreacă timpul alături de prietenii Laviniei la Bistrița. Acesta a mai povestit și despre reacția pe care a avut-o fosta lui iubită atunci când i-a adus un cadou fiului ei.
„Legat de testimonialele emisiunii, voi puteți să credeți ce vreți, eu vă spun ce s-a întâmplat. Nu m-am plimbat la Bistrița să petrec cu prietenii tăi, s-a întâmplat exact în ziua în care am aterizat la București. Am mers la Cluj, iar apoi am luat următorul tren spre Bistrița, unde nu m-am întâlnit cu gașca ta de prieteni. (…)
M-am supărat când ai spus că am făcut un gest frumos pentru că i-am adus copilului un cadou. În privat m-ai făcut în toate felurile pentru că i-am dat acel cadou. Cadou pe care eu i l-am promis copilului. Vezi tu, și tu m-ai sunat, dar nu o să stau să explic. Din păcate, și acum mă doare.
Să fiu sincer cu voi, am început să regret câteva chestii din trecut. Regret că am invitat două ispite și un bichon la un party în Bistrița. (…) Momentan trăiesc clipe de haos, încerc să mă stabilizez pe plan profesional și emoțional. Vă mulțumesc pentru mesajele frumoase! Sunt tot eu Rey, un om care mai greșește și în prezent.”, a mai adăugat Rey.