Cântărețul britanic scrie că ”În timp ce lucram la The Lion
King, Jeffrey Katzenberg, șeful Disney, a venit în Anglia. David Furnish – acum
soțul meu – și eu am organizat o cină pentru el și soția sa și i-am întrebat
dacă doreau să cunoască pe cineva anume, iar ei au spus imediat Prințesa Diana.
Așa că am invitat-o pe Diana, George Michael, Richard Curtis și soția sa Emma
Freud, Richard Gere și Sylvester Stallone, toți aflându-se în Londra în acel
moment”.
În continuare, artistul povestește că imediat ce s-au văzut, Diana, care era despărțită de prințul Charles la acel moment, și Richard Gere, care tocmai divorțase de Cindy Crawford, au fost atrași unul de altul și au petrecut mult timp în fața șemineului vorbind în privat.
Dar în timp ce toată lumea părea să fie în regulă, Sylvester
Stallone nu era deloc încântat de situație. ”Cred că el a venit la petrecere cu
intenția clară de a o lua pe sus pe Diana, dar și-a văzut planurile distruse pentru
acea seară”, scrie Elton John.
În cele din urmă, cina a fost servită și toți invitații au
mers la masă, mai puțin Richard Gere și Stallone.
”L-am rugat pe David să meargă să-i găsească. S-a întors cu
amândoi, dar avea pe față o expresie cenușie. ‘Elton, avem… o problemă, mi-a șoptit.
Căutându-i pe cei doi, i-a găsit pe hol contrându-se, aparent pe punctul de
a-și rezolva diferențele cu privire la Diana folosindu-se de pumni”, povestește
cântărețul.
După cină, Diana și Richard Gere și-au reluat locul din fața
focului, iar Stallone a plecat val vârtej. „Niciodată n-aș fi venit dacă aș fi
știut că Făt Frumos va fi aici. Dacă aș fi vrut-o, aș fi luat-o!”, le-a spus
furios gazdelor sale la plecare.
”Am reușit să ne abținem până când mașina lui a dispărut din
raza noastră vizuală apoi am început să râdem. Înapoi în sufrageria noastră,
Diana și Richard Gere se uitau încă unul la altul. Ea părea complet neafectată.
Poate că nu și-a dat seama ce se întâmplă, sau poate chestii de genul asta s-au
întâmplat tot timpul și era obișnuită cu asta”, scrie artistul în cartea sa
”Me: Elton John”, care va apărea la sfârșitul lunii, și din care Daily Mail a
publicat mai multe fragmente.