Decizia este uimitoare, având în vedere că cei doi erau de peste cinci ani împreună, iar anul trecut, Ricky Martin avea doar cuvinte de laudă despre Carlos. Într-un interviu pentru publicaţia Vanity Fair, vedeta spunea că iubitul său a reprezentat un factor de încurajare în viaţa lui, inclusiv pentru gemenii artistului, Matteo şi Valentino, care s-au născut în august 2008, cu ajutorul unei mame surogat.

„Nu-mi imaginez viaţa fără iubitul meu. Iubitul meu este foarte deştept şi are un suflet mare. Cel mai important lucru este acela că îmi iubeşte copii”, spunea el referindu-se la analistul financiar Carlos Gonzales Abella, nepotul fostului Guvernator al statului Puerto Rico şi coleg încă din şcoala generală cu Ricky.

 
 

Urmărește-ne pe Google News