Cântăreața știe să-și uimească fanii. Pe lângă faptul că videoclipul single-ului este unul foarte violent, ea având rolul unei criminale, Rihanna le-a arătat fanilor ei aproape tot, apărând mai mult dezbrăcată. Aceasta este filmată într-o rochie transparentă, prin care i se pot admira sânii și formele pline, cât și chiloții minusculi și toate tatuajele.

Acesta este al treilea videoclip de pe noul album al artistei, „ANTI”.  Rihanna, câștigătoarea a opt premii Grammy,  și-a confirmat statutul de superstar al muzicii pop, un cântec al ei doborând recordul de longevitate în fruntea clasamentului muzical din SUA, devansând trupa Beatles.

Este vorba de single-ul „Work” care se află de nouă săptămâni în fruntea clasamentului celor mai bune piese, realizat de Billboard. Cântăreața din Barbados a fost prezentă în total 60 de săptămâni în topul Billboard cu hiturile sale, cu o săptămână mai mult decât Beatles.

 
Libertatea a anunțat pe 19 februarie că superstarul originar din Barbados va susține un megaconcert în țara noastră, informația fiind atunci confirmată de surse demne de încredere din staff-ul artistei. Așadar, Rihanna vine la Bucureşti în august 2016, după ani de aşteptare a fanilor săi din România. Artista, în vârstă de 28 de ani, urmează să susţină pe 14 august, un concert în Capitală.

 

 

Fotografii: Hepta/Northfoto

 
 

Urmărește-ne pe Google News