Ieri, 3 septembrie, Rita Ora a participat la gala amfAR din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, Italia. Cântăreața în vârstă de 32 de ani a atras toate privirile la eveniment. Îmbrăcată într-o rochie neagră, vaporoasă, dar transparentă, ea a pășit în fața fotografilor.
Rita Ora, într-o ținută neagră, transparentă, la Festivalul de la Veneția
A surprins cu ținuta ei, pe sub care a purtat un body nude, transparent. La întreaga ținută extravagantă a asortat o pereche de sandale cu toc foarte înalt, negre, bijuterii strălucitoare, o coafură lejeră, cu părul pe spate, și un machiaj cu nuanțe strălucitoare în zona ochilor.
Spre deliciul fotografilor, pe covorul roz, ea s-a întors și cu spatele, iar atunci și-a pus în evidență silueta.
Nu doar cu ținuta ei neagră, de pe covorul roșu, Rita Ora a impresionat, ci și cu rochia albă structurată geometric, care îi tăia stomacul și coapsa, pe care a purtat-o pe scenă, în timpul reprezentației sale din cadrul evenimentului.
La acest outfit, ea a purtat inele de argint și o brățară simplă de argint, lăsând gâtul înalt al rochiei, încrustat cu bijuterii, să fie în centrul atenției.
Pe contul ei oficial de Instagram, unde are peste 16 milioane de urmăritori, ea a postat pentru fani mai multe fotografii din cadrul Festivalului de Film de la Veneția.
Rita Ora e cântăreață, compozitoare și actriță britanică originară din Kosovo. Albumul său de debut, „Ora”, a debutat pe poziția #1 în Marea Britanie, și conține single-urile number-one „R.I.P.” și „How We Do”.
Foto: Hepta