„Ritualul meu principal este acela de demachiere, seara, pentru că uniforma mea de serviciu presupune și machiaj și eu lucrez de 25 de ani în acest domeniu”, a spus ea pentru Impact
„Din fericire, între timp față de începuturi când eram cu machiaj din acela de teatru, acum de când este televiziunea HD impune un machiaj mult mai soft, pentru că pe HD se vede fiecare por și nu se vede deloc bine încărcătura aceea de machiaj.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Slavă Domnului am avansat! La începuturile carierei mele eram așa, ca la teatru, cu o mască, dar asta spuneam impune foarte mult machiaj uniforma de serviciu și atunci ritualul meu începe seara după ce termin știrile cu o foarte bună curățare a feței și rămân așa până a doua zi seara.
Eu ziua nu mai pun absolut nimic pe față, pentru că vreau să mai și respire fața mea și îmi și place de mine nemachiată”, a declarat, pentru Impact.ro, Amalia Enache.
Amalia a recuoscut că se simte bine în pielea ei și nu ar vrea să schimbe nimic. „Acum bine, nebine, uneori ai cearcăne, apar pete, apar riduri, știi cum e, acum ne indispunem la fiecare fir alb, la fiecare rid? Avem atâtea și atâtea probleme, încât parcă nu m-aș indispune la astea.
Tinerețe am avut cu toții. Vremurile moderne cred că ajută foarte mult femeia să-și păstreze așa un aspect, dar nu aș zice de tinerețe, pentru că tinerețea e frumoasă la tinerețe când ești fresh așa.
Cred că cel mai important lucru pentru mine este să fiu în acord cu vârsta mea, să nu fiu peste vârsta mea, dar în acord cu vârsta mea interioară și nu am nicio problemă cu vârsta așa cum este ea”, a spus, pentru Impact.ro, Amalia Enache.