„Reality Killed the Video Star” este primul material discografic al starului britanic din ultimii trei ani şi urmează să fie lansat pe 9 noiembrie.

„Mă aflu într-un moment de răscruce al carierei mele. Acest album va fi hotărâtor pentru viitorul meu. Sunt puţin speriat, deoarece nu am mai compus nimic în ultimii trei ani, dar de fiecare dată mă tem atunci când lansez un album. Aşa sunt eu”, a declarat Robbie Williams

Piesa „Bodies” va fi lansată simultan în toată lumea şi va fi putea fi cumpărată începând din luna octombrie.

După ce a părăsit trupa Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera lui solo, reuşind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial.

 
 

Urmărește-ne pe Google News