Robert Turcescu a publicat şi nişte presupuse state de plată, unde se poate vedea ce sume ar fi primit în perioada în care ar fi fost ofiţer sub acoperire. Mulţi susţin însă că toate documentele prezentate ar fi fost editate şi trucat.e
„Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos câteva dintre statele de plată, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales să nu-l trădez pe bunul Dumnezeu şi să fac această mărturisire publica. Refuz să fiu Iuda în faţa lui Christos, chiar dacă astăzi, celor ce vor citi şi vor vedea acest text poate ca nu le va fi foarte clar ce se întâmplă. Rugaţi-vă pentru mine şi cu mine să fim iertaţi şi izbăviţi. Sunt pregătit sa îndur oprobiul public, îl merit, dar sper sa avem parte de legi si de judecători drepti. Cu Dumnezeu înainte şi va fi bine! Vă cer iertare tuturor”, a scris Robert Turcescu pe blogul personal.
Postarea de pe blogul jurnalistului naşte numeroase controverse, deoarece Robert Turcescu a negat vehement de fiecare dată când s-a adus în discuţie acest subiect.
„Intrucât nu am satisfăcut stagiul militar şi nu am solicitat niciodată să fiu încorporat, consider că ne aflăm în faţa unei regretabile erori, pe care o consider, încă, făcută accidental si solicit de urgenta indreptarea acestei situatii prin revenirea la starea de fapt: cetatean roman care nu si-a satisfacut stagiul militar si, prin urmare, nu poate apartine corpului ofiteresc al Armatei Romane”, spunea Robert Turcescu în 2012.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News