Robert Turcescu îl avertizează pe Mircea Badea că dacă nu-și va îndrepta comportamentul o să plătească scump pentru jignirile pe care i le aduce.
„Îi atrag atenţia lui Mircea Badea că o instanţă românească a decis recent într-un proces, având o astfel de speţă, că şi pagina de Facebook este spaţiu public. În momentul în care insinuează tot felul de lucruri la adresa mea, acestea vor constitui parte din plângerea pe care o voi face în justiţie împotriva lui. Vreau să îi ofer păcătosului ocazia să se îndrepte. Sunt convins că justiţia îi va da o mână de ajutor în acest sens.
Eu nu mi-am dat niciodată în judecată vreun coleg jurnalist, chiar dacă unii dintre ei poate au scris texte violente la un moment dat sau poate m-au jignit în vreun fel. Este prima acţiune de acest gen… Dacă mi-ar fi trimis un e-mail în care să mă porcăiască în fel şi chip sau în care să-mi spună că mă prinde la colţul străzii şi mă bate, nu l-aş fi acţionat în instanţă. Dar în momentul în care el proferează astfel de ameninţări în spaţiul public şi găseşte rapid şi adepţi, cred că e o acţiune bine-venită. Nu mi-e frică de Mircea Badea sau de oamenii pe care i-ar putea asmuţi împotriva mea. Am 20 de ani de presă, am făcut investigaţii jurnalistice şi fac în continuare, mi le-am asumat cu doza de risc aferentă, nu despre frică vorbim aici, ci despre faptul că s-a mers prea departe, acţiuni extremiste aproape. Aceste emisiuni nu sunt pamflete, ele aduc grave prejudicii de imagine, îndeamnă la ură, la violenţă de limbaj şi chiar fizică. Badea a depăşit de mult orice cadru în care se circumscrie pamfletul”, a spus Robert Turcescu pentru ziarul Ring.
Totodată, jurnalistul a precizat că va face şi o plângere la CNA, prin care cere să fie eliminat pamfletul dintre tipurile de emisiuni.
„Voi face şi o plângere la CNA, dar e vorba de o propunere pe care o înaintez, în următoarele zile, prin care solicit luarea în discuţie a unei propuneri de modificare a Legii audiovizualului, o iniţiativă care să vină clar din partea CNA, prin care să fie eliminată varianta pamfletului. Cel puţin în forma în care este înţeles la ora actuală. Pentru că, sub acoperirea titulaturii de pamflet, au loc atacuri imunde, violente, grobiane la adresa multor oameni publici din România”, a adăugat Turcescu.