Robin Williams, care mai are trei copii din căsniciile anterioară, îşi doreşte ca noul mariaj să îi meargă ca pe roate şi să facă lucrurile ca la carte. Astfel, după ce i-a jurat din nou iubire  lui Susan Schneider (47 de ani), pe care a cunoscut-o la mijlocul anului 2009 şi care i-a fost alături în perioada de convalescenţă de după intervenţia chirurgicală pe cord deschis pe care a suferit-o în acelaşi an, el îşi doreşte să crească şi un copil lângă aceasta.
Astfel, potrivit revistei americane National Enquirer, Robin e hotărât să adopte un copil. „Susan i-a spus lui Robin înainte să îi accepte cererea în căsătorie că îşi doreşte ca un copilaş să se înveselească casa, iar el e atât de îndrăgostit, încât dacă accest lucru e important pentru ea, atunci e şi pentâru el”, a declarat un prieten apropiat al cuplului. În plus, potrivit publicaţiei menţionate actorul deja a început procedurile pentru a adopta un copil şi abia aşteaptă să fie iar tătic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News