Cu două luni înainte de începerea filmărilor pentru serialul “Aniela”, producătorii telenovelei de epocă, difuzată de Acasă TV, au avut iniţiativa de a invita nouă cunoscuţi designeri autohtoni, pentru realizarea ţinutelor de bal ale personajelor principale feminine.
Pentru această acţiune, creatorilor le-au fost înmânate copii din reviste de modă de la începutul secolului XX, iar fiecare designer a primit misiunea să creeze câte o rochie perfectă pentru unul din personajele telenovelei.
Astfel, rochia de bal a Adelei Popescu a fost realizată de Oana Manolescu, cea a Dianei Dumitrescu a fost creată de Wilhelmina Artz, iar rochia Laurei Cosoi a fost făcută de Lena Criveanu. ţinutele de bal care vor uimi prin eleganţă, originalitate şi stil vor putea fi admirate chiar din primul episod al serialului “Aniela”.