Dincolliviu_gutao de talent și veselia sa molipsitoare, povestea carierei în muzică a lui Liviu Guță este una neașteptată. Solistul a venit din Brașov-orașul său natal- în București, îmbrăcat cu un parpalac din piele, cu intenția să tragă voce pentru o piesă rock. Pentru că avea de așteptat la ușa studioului și inginerul de sunet avea nevoie de un solist pentru câteva melodii de petrecere, ce trebuiau prioritar imprimate, Liviu a  învățat să cânte manele într-o noapte. Gen în care a debutat cu noroc, prima lui melodie, ”4 nopți și 4 zile” (2005) fiind maneaua ce i-a schimbat viața. A fost un succes atât de mare încât, la o săptămână de la lansare, se auzea în toată România.

 

 

La 42 de ani, Adrian Dinuţ, solistul cunoscut drept Adi de la Vâlcea a avut o revelaţie: s-a scuturat de manele, gen ce i-a adus o notorietate şi avere generoasă, a luat chitara şi s-a apucat de blues şi rock. Gata să demonstreze că tratează serios acest aspect solistul a ținut un concert în orașul său natal, intitulat”ADV-ărat blues”. Adi de la Vâlcea îşi justifică iniţiativa ce lasă cu gura căscată toată suflarea manelistică prin faptul că a descoperit chitara cu mult înaintea manelelor.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

gutaNicolae Guță n-are nicio legătură cu AC/DC dar a auzit de ei și i-ar fi plăcut să-i vadă o dată în concert. Manelistul (48 ani) care a pozat în rock boy este popular în branşa sa pentru că s-a dovedit mereu cel mai prost îmbrăcat manelist. Fostul angajat la Regia Apelor din Petroşani a recunoscut mereu că nu a dat importanţă capitolului vestimentar, că, în ciuda banilor rămâne acelaşi băiat simplu, din Valea Jiului.

 

 

 

salamFlorin Salam  a dat ”adidașii” asortați la pantalonii de costum, așa cum a debutat și se afișează în ţinute de inspiraţie rock. Însă  folosește accesorii ale unor designeri ce fac haine și ghete de lux, de mii de euro.

 

 

 

 

minune rock

Adrian Minune povestea cum pleca prin rate comunale şi lua la pas noroaiele uliţelor comunelor de lângă Bucureşti însoţit de bunicul său, cu acordeonul în cârcă, pentru a cânta la nunţi. A devenit cunoscut  în haine chicioase și se îmbrăca la portbagajul unei Dacia. Acum conduce Ferrari, este nedespărţit de costumele de lux, şi, pentru un plus de popularitate, ne salută foarte… rock!

 

Printre cei ce și-au impus o revigorare vestimentară şi pozează în punkuri ori rockeri sunt și Sorinel Copilul de Aur, Sorinel Puștiul și Bogdan Artistul.

manele-punk

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, printre invitații speciali
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, printre invitații speciali
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI