Actorul britanic Roger Moore, cunoscut la nivel mondial mai ales datorită faptului că a întruchipat personajul James Bond de şapte ori, a fost învestit comandor al Ordinului Artelor şi Literelor, unul dintre cele mai prestigioase din Franţa.

Sir Roger Moore, care tocmai a împlinit 81 de ani, a primit însemnele de comandor pentru că este una din „persoanele ce s-au distins prin creaţia lor în domeniul artistic în Franţa şi în lume”. În legătură cu această onoare, actorul a afirmat că este „mai important în ochii săi decât să primească un Oscar”. Interpretul era cunoscut în Europa încă înainte de rolul lui James Bond, după ce jucase în „Sfântul” şi „The Persuaders!”, alături de Tony Curtis. Apoi, el a preluat celebrul rol al spionului de la Sean Connery, turnând primul film al seriei „marca” Roger Moore, „Live and Let Die” (1973). Ultimul film al seriei în care a jucat elegantul britanic a fost „A View To Kill”, produs în 1985.

Urmărește-ne pe Google News