Iasmina a devenit cunoscută după ce s-a căsătorit cu Bradford Hill, deținătorul Statuii Libertății. Diferența de vârstă nu a fost niciodată o problemă pentru ea, el fiind 34 de ani mai în vârstă.
A absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică din Timișoara, părinții ei având legătură cu viața politică de pe Bega, după care a ajuns în SUA, fiind hostesse în cadrul companiei lui Bradford Hill, unde a promovat la Social Media Manager, ulterior devenind Corporate Communications Officer. Așa a ajuns să îl cunoască pe milionarul Bradford Hill, deținătorul Statuii Libertății. Cei doi s-au îndrăgostit, s-au logodit în 2017, iar în vara anului 2018 au făcut și nunta, la Plaza Hotel din New York, SUA. Așa a ajuns o adevărată vedetă în presa americană.
„Fosta soție m-a târât prin tribunale să justific eu unde sunt banii lui”
Milionarul a mai fost căsătorit de două ori și are copii cu trei femei diferite. Iasmina Hill spune că fostele soții ale lui Bradford nu vor să o lase în pace și au târât-o prin tribunale. Familia americanului o acuză pe românca din Timișoara că vrea doar averea acestuia, iar sentimentele sale nu ar fi reale.
„Eu nu am fost pregătită de viața asta de mocirlă, tribunale și poliție. Apoi, încet, încet, am început să mă autoeduc. Fosta soție m-a târât prin tribunale să justific eu unde sunt banii lui. De parcă eu aș fi știut ceva la 24 de ani. Habar nu aveam ce m-a lovit!
Fosta soție îi reproșează lui că stă cu una tânără, spune că stau pentru bani. Ea era pe stradă cu trei copii la propriu. L-a luat pentru că a salvat-o din sărăcie din Miami, iar ea se ia de mine. Eu nu am venit cu traista goală în New York”, a povestit Iasmina Hill pentru sursa mai sus menționată.
Românca declară că și fiicele soțului ei au ceva cu ea. „Fiica lui m-a acuzat că am închis-o în mașină, că nu poate dormi în casă. A venit poliția, a fost foarte urât. Nu am putut uita toate aceste lucruri. Când ai bani și timp liber te plictisești, cauți drame.
Eu am fost mult timp cu copiii lui, cu fata cea mare, cu cea mică la școală. Și tot eu mi-am luat-o din toate direcțiile. A venit și la botezul lui Michael, nu înțeleg ce s-a întâmplat.
Femeia voia să plece în Florida, Miami, cu tot cu copii, dar el a insistat să rămână. Uite ce s-a întâmplat, eu am suferit din cauza asta. Femeia aceea din frustrare a aruncat tot răul spre mine”.
„Cum vezi în filme, se dă cu capul de pereți. Spune că o împing pe scări”
Și a continuat: „Fata cea mijlocie, cea de 18 ani, este manipulată de mama ei la extrem ca să nu mă placă. Cum vezi în filme, se dă cu capul de pereți. Spune că o împing pe scări, este ceva dezgustător. Băiatul a «scăpat», este un băiat super și normal.
Cealaltă fiică a lui din căsnicia anterioară, cea din Chicago cu o altă femeie are probleme: cum îmi cresc eu copiii. Îmi spune că trebuie să îi pun pe băieții mei să se îmbrace în roz, să le cumpăr păpuși Barbie. Nu sunt de acord cu chestia asta.
Ea este non-binar, adică nici bărbat, nici femeie. Este o modă acum în Statele Unite și ea vrea să îmi introduc și eu copiii în lumea aceasta. Copiii mei au 4 și 2 ani, cum să fac așa ceva?! Am terminat atunci orice discuție cu ea”.
„Atunci am deschis ochii și am pus piciorul în prag”
Iasmina și Bradford Hill au împreună doi copii, de 4 și 2 ani. Soția americanului care deține Statuia Libertății s-a gândit să se întoarcă în România și să își crească aici cei doi copii.
„Singură am stat cu Michael, când eram însărcinată cu David eram singură. Era să-l nasc pe David la 30 de săptămâni singură. M-am chinuit mult cu Michael. Brad era în New Jersey.
Atunci am deschis ochii și am pus piciorul în prag. Am reușit să găsesc dădăce, am reușit să găsesc dădacă de weekend. Am reușit să fac să fie bine singură. Am fost ca un câine pe care l-a educat, dar m-am deșteptat.
Acum sunt mult mai călită. Plângeam ca nebuna în 2016. M-am întors în România și nu am mai vrut să plec. A venit el după mine și abia a reușit să mă convingă să mă întorc.
Singurul meu scop în viață sunt acum copiii mei. Vreau să vin cu ei în România, să-i învăț româna. Mă bucur că le-am dat un start de unde nici nu mi-aș fi putut închipui. Pleacă din Manhattan, au un început bun. Eu am plecat greu, mă bucur că ei nu se vor confrunta cu greutăți”.
zambillia • 30.05.2023, 18:00
Bai, de ajuns cu minciuna si prostia! Statuia Libertatii e a poporului american, ca si insula pe care e construita! Bradford Hill are o mica afacere care vinde mancare la vizitatori, pe care a mostenit-o de la bunica-su! Atata tot! O simpla cautare pe net lamureste totul! Bombele astea jurnalistice sunt jenante, nici nu stii ce sa crezi, sunt cititorii asa de fraieri sau jurnalistii???
Omega • 28.05.2023, 07:41
a. c. n-a ajuns încă la luna iunie. Marea necunoscută : în ce an s-a măritat politoloaga?