Modelul cu origini românești a rupt tăcerea cu privire la
despărțirea cuplului Miley Cyrus și Liam Hemsworth, în timpul unei conferințe
de presă organizată la Madrid săptămâna aceasta, scrie Daily Mail.
„Cumnatul meu, bine … după o relație căreia i s-a dedicat zece ani. Este puțin căzut, dar face față bine. Este un băiat puternic și merită tot ce este mai bun”, a spus ea. „Cred că merită mult mai mult”, a adăugat Pataky.
Vorbind despre relația lui Liam cu soțul ei, modelul român a
continuat: „Întotdeauna găsești sprijin în familia ta, iar Chris a fost acolo
pentru a-i oferi toată puterea de care avea nevoie”.
Declarația Elsei este surprinzătoare, având în vedere faptul
că soția lui Thor a fost o prietenă apropiată a lui Miley pe parcursul celor 10
ani de relație ai artistei cu Liam.
De altfel, în urmă cu trei ani, Miley, Elsa, Chris și Liam
și-au făcut tatuaje identice pentru a marca prietenia lor.
Miley și Liam și-au anunțat despărțirea în august, după doar opt luni de căsătorie.
În prezent, Miley are o relație cu muzicianul australian Cody Simpson, 22 de ani, în timp ce Liam se întâlnește cu actrița de 22 de ani, Maddison Brown.