A spus glume, a cântat și a dansat, acompaniat la pian de Constantin Bardan, într-o atmosferă boemă, reușind un moment original și demn de un adevărat entertainer. La final, publicul l-a aclamat, iar juriul l-a aplaudat frenetic.
”Mi-aș dori foarte mult ca cei care se uită acum să înțeleagă istoria comediei românești. Stilul ăsta nici la teatrul Tănase nu-l mai găsești, pentru că nu mai compune nimeni. Cred că ceea ce ați făcut dumneavoastră se înscrie cu adevărat în rama de aur a cupletului românesc”, i-a spus Florin Călinescu.
Cei 16 finaliști ai acestui sezon ”Românii au talent” sunt Laura Bretan, Lifestyle, Andrei Surdu, Bruce & Istvan, Resciebelle Santiago, Rustin Dust, Free Balance, Mara Prună, Cristian Zlatan, Florin Zgăvârdici și Constantin Bardan, Anisia Gafton, Nadia Buduruși, Manuel Chivari, Florin Bontea, Cezara Blioju și Frații Adrian. Marele premiu este în valaore de 120.000 de euro.
Premiul de originalitate este de 10.000 de euro.