UPDATE 27 aprilie: Dana Marchitan, în vârstă de 36 de ani, este din Republica Moldova, s-a născut în Rusia, dar trăiește în Veneția, unde cântă pe gondole. A participat la “X Factor”, în echipa Deliei, dar și la “Vocea României”, unde l-a amenințat pe Smiley că-l ia de păr, deoarece nu si-a întors scaunul
Din păcate, numărul ei de la Românii au talent, de vineri seara, 24 aprilie i-a dezamăgit pe jurați, astfel că aceștia nu au trimis-o în etapa următoare.
Mihai Petre chiar a apăsat butonul roșu. „Nu e vorba numai de mișcare. Cred că ți-a făcut o nedreptate alegerea aleasă”, a spus acesta.
Florin Călinescu a apreciat numărul prezentat de Dana Marchitan. „Ești o încântare. Nu îmi dau seama cum poți să faci asta pe gondolă. Dacă ai concura din partea României la Eurovision, am avea șansa să câștigăm locul 1”, a spus juratul.
Andra a fost și ea încântată de numărul basarabencei care trăiește în Veneția. ”Ai cântat foarte frumos. Fusionul mi-a plăcut foarte mult”. S-a trecut la vot, însă votul pozitiv al Andrei și al lui Florin Călinescu nu a mai contat, deoarece Andi Moisescu și Mihai Petre au votat NU.
UPDATE 13 aprilie. Surprize pe scena Românii au talent, în ediția de vineri seara, 10 aprilie. Momente de folclor spiritual, campioni la strongman care au publicat un thriller polițist și reveniri neașteptate. De asta au avut parte cei prezenți la show.
Printre momentele care au atras atenția asupra situației actuale din țară s-a numărat și un pamflet despre birocrație. Dan Manciulea a transpus în versuri situația actuală din țara noastră. „În deceniul următor, țara noastră o să fie o arhivă”, a fost unul dintre versurile piesei ”Țara hârtiilor” pe care telespectatorii l-au putut asculta, vineri seara, 10 aprilie. Jurații au fost cuceriți de moment și l-a trimis pe concurentul talentat, în etapa următoare cu patru de da!
UPDATE 30 martie: Momentul de dans acrobatic al Duo Maintenant a făcut senzație vineri seara, 28 martie, la Românii au Talent, sezonul 10. Mihai Petre a dat cel de-al nouălea Golden Buzz unui cuplu de dansatori, foști elevi ai Nadiei Comăneci.
Trupa Duo MainTenanT, formată din artiștii francezi Ludivine Furnon Perso și Nicolas Besnard, a lăsat mască atât juriul cât și publicului, într-un număr de dans acrobatic special. ”Dacă perfecțiunea există, voi sigur ați întâlnit-o. Și ați aflat secretul”, a spus, la final, Andi, iar Andra a adăugat: ”Voi ați fost un 10 perfect pentru mine”.
UPDATE 21 martie: Sara Ardeleanu, în vârstă de 10 ani, a oferit un moment excepțional pe scena „Românii au talent”, care a fost răsplătit cu un Golden Buzz. Mihai Petre a fost cel care a trimis-o direct în finală, spunându-i fetei că este „minunea mea în sezonul ăsta”.
”Pe la 4 ani am mers pentru prima dată la o școală de dans și prima mea coregrafă m-a testat și m-a bagat direct în grupa de performanță, deși eram foarte mică. Ea a crezut în mine, m-a susținut, iar pasiunea mea pentru dans m-a făcut să îmi dezvolt talentul”.
UPDATE 16 martie: Aura Marcu este stewardesa care a reușit să ridice o sală întreagă în picioare, la Românii au talent, ediția de vineri, 13 martie. Talentul ei l-a determinat pe Florin Călinescu să apase golden buzz, pentru tânăra care a trăit în 11 centre de plasament, până să primească șansa vieții
UPDATE 7 martie 08.00: Vineri seara, la Românii au talent, Andra a apăsat cel de-al șaselea Golden Buzz al sezonului, impresionată de talentul lui Mihai Țigaret, un pianist de 13 ani.
La 13 ani, Mihai Țigaret, originar din Vâlcea, este văzut ca unul dintre copiii minune ai muzicii simfonice, iar în presă a fost numit „micuțul Clayderman”.
În urma dialogului cu el, Florin Călinescu s-a declarat învins și s-a ridicat să plece acasă, iar Andra a apăsat cel de-al șaselea Golden Buzz al sezonului: ”Te ador, efectiv!”.
Într-un alt moment al serii, Fakir Testa a șocat pe toată lumea cu momentul său.
UPDATE 29 februarie 12.00: O nouă ediție a show-ului Românii au talent s-a încheiat vineri seară, iar unele momente au impresionat juriul și publicul.
Daria Călugăru i-a lăsat cu gura căscată pe Smiley și Pavel Bartoș, iar aceștia i-au acordat Golden Buzz-ul și au trimis-o direct în semifinală.
Seara nu a fost lipsită nici de momente mai puțin strălucite, iar unul dintre acestea a fost o gafă a lui Mihai Petre, care a comparat-o pe o fată de 11 ani, campioana la dans, cu o capră neagră.
„Ca o căpriță neagră”, l-a completat Andi Moisescu. „Ți s-a părut elegant să spui capră negră?”, l-a întrebat Andra pe Mihai Petre.
UPDATE 15 februarie 07.00: Vineri seară, Theodor Marcu, un băiețel de 6 ani care face calcul japonez mental, a primit Golden Buzz. Andi Moisescu a fost cel care a apăsat butonul auriu și l-a trimis pe micuț direct în semifinale.
UPDATE 8 februarie 10:50: Gennady Tkachenko-Papizh și Erno Varga au primit primele golden buzz-uri din acest sezon.
UPDATE 7 februarie, 22.30: Vlad Ciobanu, un băiețel de numai 4 ani, din Chișinău, a impresionat juriul și publicul, la ediția din această seară a show-ului Românii au talent, cu o interpretare de excepție a unei poezii patriotice.
Copilul i-a lăsat mască pe oamenii prezenți în sală când le-a a declarat că știe aproape 100 de poezii.
În prima ediție a sezonului 10 Românii au talent, Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu și Mihai Petre au fost uimiți de momentele remarcabile care i-au făcut să aplaude în picioare.
”Am venit să demonstrez că puterea românească de creație nu se pierde” la cei care vor reuși ”un experiment audio-vizual”, a spus Mihai Petre, despre diversitatea talentelor care au urcat pe scenă și care au întrecut așteptările juraților.
Unul dintre momentele care au oprit timpul în loc a avut parte de o introducere neașteptată din partea concurenților: ”Este considerat unul dintre cele mai periculoase acte artistice. Vom încerca să sfidăm limitele gravitației”. Ce moment vor prezenta aceștia și ce-l va face pe Andi să declare: ”Acum mi-am dat seama cum se zăpăcește o femeie” aflăm în prima ediție.
Seara a fostcompletată de momentele surprinzătoare de cântat și dans. ”Dansez, doar nu am venit să spun o rugăciune”, a declarat o profesoară de religie înainte de a urca pe scenă, decisă să-i învețe pe toți cei din sală stilul de dans Idilio. Iar un tânăr, întors din Spania, a transmis un puternic mesaj prin versurile sale: ”Nimic n-a scos România afară din inima mea”.
Ana Maria Pantaze a câștigat Românii au talent, sezonul 9
Sezonul 9 al emisiunii Românii au talent, de la Pro TV, s-a încheiat vineri seară, 31 mai 2019. Ana Maria Pantaze a fost marea câștigătoare.
În urma voturilor publicului, câștigătoarea sezonului 9 al emisiunii Românii au talent a fost desemnată Ana Maria Pantaze, croitoreasa care a impresionat cu vocea ei.
Ana Maria Pantaze a fost cea care a obținut Golden Buzz de la juratul Mihai Petre. „Vreau să mulțumesc tutoror că au avut încredere în mine. Nu mă pricep la discursuri”, a declarat Ana Maria Pantaze.