Chiar dacă în timpul vieţii lui Adrian Iovan micuţul Albert, fiul său, era o prezenţă constantă în vila de la Otopeni, unde avea jucării, haine, ba chiar şi o piscină amenajată special pentru el, după decesul tatălui său, situaţia s-a schimbat. Fosta iubită a pilotului s-a opus ca băiatul să mai intre în vilă, iar conflictul a ajuns în instanţa de la Buftea. Designerul Romaniţa Iovan, fosta soţie a pilotului, a acţionat-o în justiţie pe iubita rămasă în vilă şi care nu accepta ca băiatul să intre în casă şi să-şi poată luat obiectele personale.

Consideră că s-a încălcat legea

Procesul s-a desfăşurat pe o perioadă de aproape un an, iar instanţa a decis, luni, ca băiatul să nu intre în casa în care a copilărit alături de tatăl său printr-o sentinţă defavorabilă. “Suntem consternaţi! Aşteptăm motivarea instanţei”, a spus pentru Libertatea avocatul Iulian Gogan (foto), logodnicul şi reprezentantul Romaniţei. “Este o încălcare a dreptului la proprietate. Albert are acolo bunurile lui. El este moştenitor de drept şi apartamentul tatălui său îi aparţine. Cu toate acestea nu are voie să intre acolo. Nu ne-am gândit nici o clipă că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Ăsta este sistemul în care trăim noi”, a mai spus avocatul, care intenţionează să facă apel şi să continue procesul. Adrian Iovan a murit în urmă cu aproape doi ani, pe 20 ianuarie 2014, în tragicul accident aviatic din Munţii Apuseni, iar de atunci copiii lui încearcă să intre în posesia moştenirii lăsate de pilot.

Urmărește-ne pe Google News