În anul 2005, numele Romaniței Iovan apărea în toate ziarele. Adrian Iovan, soțul ei de la vremea respectivă, era acuzat că a împușcat mortal un bărbat care le-a intrat în casă. Pilotul îl surprinsese pe străin în timp ce fura mai multe bunuri din locuință și l-a împușcat mortal cu o armă de vânătoare. Creatoarea de modă a preferat să păstreze tăcerea și să își trăiască durerea departe de ochii presei.
Chiar și acum, la 16 ani distanță, îi este greu să vorbească despre acel episod negru din viața ei. „A fost cel mai negru capitol din viața mea și cred că m-am reinventat cu acea ocazie. Am primit sute de scrisori. Unele erau de susținere și alte erau cu amenințări din pușcării. La un moment dat, aproape că ajunsesem să-mi doresc ca cei care au denigrat familia mea să pățească ce am pățit eu. Atât de greu încercată am fost. Dar… eu am pierdut o sarcină în acele zile. Albert știe povestea, că i-am povestit-o. Este o experiență prin care au trecut părinții lui, eu cu Adrian, și nu aveam cum să nu-i povestesc. Cel mai bine să știe de la mine exact cum s-a întâmplat. Povestea este că dacă nu se întâmpla… Albert nu se năștea”, a declarat Romanița Iovan la PRO TV.
Atunci, vedeta era însărcinată, însă a pierdut sarcina. A considerat o minune faptul că la două luni a rămas din nou însărcinată și așa a venit pe lume Albert.
„Eu descoperisem că sunt însărcinată chiar la începutul lui octombrie, iar chestia asta s-a întâmplat undeva pe 5 octombrie. Practic, eu am rămas însărcinată după aceea destul de repede. În octombrie am pierdut o sarcină, iar în ianuarie am rămas însărcinată”, a mai spus creatoarea de modă.
În ciuda poveștii frumoase de dragoste, în anul 2008, Romanița Iovan și Adrian au divorțat. Cei doi au fost căsătoriți timp de 5 ani, iar la momentul despărțirii fiul lor, Albert, avea 2 ani.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!