De mai bine de cinci zile, Romanița Iovan a părăsit România. Se bucură de o vacanță în Grecia, destinația aleasă de mulți români în această perioadă. Fostul fotomodel își ține fanii la curent cu tot ce face pe rețelele de socializare, pe Facebook a postat acum mai multe poze.
Poartă rochii vaporoase, pălării cu boruri largi, costume mulate atunci când face sport pe plajă, dar și costume de baie din două piese.
În cea mai recentă fotografie apărută pe Facebook, Romanița Iovan apare într-un sutien negru cu dungi colorate. Poartă și o șapcă galbenă pe cap, iar privirea și-a ascuns-o în spatele unei perechi de ochelari.
„Mereu tânără. (…) Ce frumoasă”, au scris fanii în dreptul pozelor postate de fostul fotomodel.
Romanița Iovan nu este singură în Grecia, ci este însoțită de Iulian Gogan, bărbatul alături de care trăiește o poveste de iubire de peste 12 ani.
Romanița Iovan a fost căsătorită cu Adrian Iovan, pilotul care s-a stins din viață în urma unui accident aviatic în ianuarie 2014. Cei doi au un copil, un băiat. Albert Iovan are 14 ani și e deja pilot de raliu.