În urmă cu mulți ani, Romanița Iovan și Iulian Gogan s-au cunoscut. Pe atunci nu bănuiau ce poveste intensă de iubire aveau să trăiască împreună. „Pe Iulian l-am cunoscut printr-o cunoștință comună. Aveam nevoie de un sfat juridic. Și așa cum nicio persoană nu apare întâmplător în viața noastră, și relația cu Iulian a fost un astfel de exemplu. Relația noastră a evoluat, în timp, de la consiliere juridică la prietenie și, apoi, la iubire.
Drumul pe care îl parcurgem în viață nu este întotdeauna presărat cu flori de mai, dar este important să-ți alegi calea și să înveți, pentru că fiecare pas este o lecție”, a povestit vedeta.
Întrebată despre o logodnă și despre o cununie religioasă, Romanița Iovan a spus că pe prima au oficiat-o, dar pe a doua nu au de gând să o săvârșească. „Da, ne-am logodit înainte să cununăm primul cuplu de fini. Duhovnicul meu a fost o măicuță – Lavrenția – de la Mănăstirea Ghighiu. Înainte să plece spre ceruri, ne-a dat binecuvântarea, în felul ei”, a mai declarat ea.
Între Romanița Iovan și Iulian Gogan este o diferență de vârstă de aproximativ 11 ani. Acest lucru nu a fost o piedică în relația lor, mereu s-au înțeles, mereu au comunicat, s-au ajutat unul pe altul la nevoie.
„Într-un cuplu este vorba despre compatibilitate. Două suflete pot forma un cuplu minunat dacă se înțeleg bine, se respectă, se iubesc. Ca să fiu sinceră, nici noi nu am crezut la început că vom forma un cuplu, dar iată că suntem un cuplu foarte consolidat după 14 ani. Vârsta chiar nu contează, repet, ceea ce contează este compatibilitatea. Noi nu am avut niciun plan și nici așteptări. Totul a decurs natural, nici nu știm cum a trecut timpul”, a încheiat Romanița Iovan.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!