Muzicianul a fost profesor de desen și de muzică și a pregătit multe generații de elevi – între 2.000 și 3.000, ne spune solistul -, la un liceu din orașul său natal, Câmpina.

“Tata a lucrat în învățământ, la fel și mama, dar și sora mea, așa că am urmat și eu tradiția din familie. Am părăsit catedra în momentul în care mi-am dat seama că ne aflăm pe un drum greșit. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu elevii, mi-am iubit meseria, m-am molipsit de dragostea pentru învățământ, am făcut-o ca la carte, m-am autoperfecționat și am trecut prin multe încercări și evaluări”, ne-a povestit artistul-fondator al duo-ului Alesis. Formația a luat ființă în urmă cu opt ani, iar între timp, Romeo Negoiasa și soția lui au întreprins un lung turneu peste Ocean, în Statele Unite.

Romeo Negoiasa a fost profesor vreme de 16 ani, înainte să formeze trupa Alesis și să se apuce de cântat

Romeo Negoiasa a fost profesor vreme de 16 ani: “Dacă ar fi fost un sistem sănătos, poate că aș fi rămas în învățământ”

“Dacă ar fi fost un sistem sănătos, poate că aș fi rămas în învățământ. Acum nu-mi mai pare rău, tot educație fac, însă prin muzică. Nu ne numim întâmplător Alesis, înseamnă «muzică aleasă pentru oameni aleși». Eu și Alina, soția mea, nu cântăm «degeaba», adică melodii fără mesaj. Acordăm multă importanță acestui aspect și asta contează mult în fața oamenilor care ne stimează”, susține Romeo Negoiasa, artist ce a debutat pe scenă la 9 ani, în formația Prichindel, condusă de tatăl său, iar, la 20 de ani, în perioada stagiului miliar, a fost numit dirijorul unui cor de 500 persoane.

Romeo Negoiasa a fost profesor vreme de 16 ani, înainte să formeze trupa Alesis și să se apuce de cântat

Romeo Negoiasa și soția lui, alături de un cuplu emblematic al muzicii populare românești, Maria Dragomiroiu și soțul și impresarul ei, Bebe Mihu

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor


EXCLUSIV/ Irina Loghin se îmbracă, la 79 de ani, ca o adolescentă! Poartă blugi rupți și tricouri

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI