Travesti greu pentru Romică Țociu sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 20.00, la „Te cunosc de undeva!”, când va trebui să o imite pe Carmen Miranda, o artistă portugheză născută în Brazilia, celebră pentru aparițiile sale extravagante din anii 1930 – ‘50. De altfel, Carmen Miranda este interpreta care a lansat moda fructelor purtate pe cap.
„Să merg pe tocuri a fost aproape imposibil. Am căzut de trei ori la repetiție. Dar cel mai grav a fost cu fructiera de pe cap. Care în timpul dansului era să cadă. Nu știam ce să fac prima oară: să țin ritmul, să nu cad de pe tocuri, să nu cadă fructiera, să nu uit cuvintele. Așa că am tras aer în piept și le-am făcut pe toate”, spune Romică Țociu.
Pentru acest rol, artistul a trebuit să se epileze pe brațe, piept și picioare. Iar cea care l-a ajutat să facă asta a fost chiar soția lui. „Nicoleta m-a epilat, în seara dinaintea filmării. A avut nevoie de trei tuburi de cremă epilatoare”, mai spune el.