Relația lor a devenit una foarte strânsă, mai ales de când comediantul a aflat că, în luna mai a anului viitor, chiar când amuzantul Romică va împlini 57 de ani, va deveni bunic. Nu a fost eveniment important în lumea mondenă bucureșteană în ultima perioada la care Romică să nu fi venit însoțit de flăcăul său, care și-a întrecut tatăl în înălțime. La ziua prietenului său, veteranul impresar artistic Bebe Mihu, Romică a venit alături de Cătălin și de Ligia, viitoarea sa noră, de care artistul este foarte atașat.
Romică Tociu merge la petreceri cu fiul său! Juniorul îl va face bunic pe comediant
În vârstă de 23 de ani, chiar dacă a crescut între artiști, preocupările profesionale ale lui Cătălin au fost departe de lumea vedetelor, el preferând să se ocupe de afacerile familiei, restaurantul pe care părinții săi l-au deschis în Dristor. În schimb, pentru Daria (15 ani), fata cea mică a lui Țociu, scena este locul unde se simte cel mai bine. La 11 ani a debutat într-un loc la care n-a cutezat tatăl său, la „Nottara”, ba chiar a apărut alături de Romică în scheciuri umoristice.
CITESTE SI: