În cadrul primei ediții „iUmor” din acest sezon, Romică Țociu și Cornel Palade vor urca pe scena show-ului de umor de la Antena 1 alături de fiicele lor, Daria și Ada, pentru prima dată pe micile ecrane în această formulă și, împreună, vor prezenta o scenetă savuroasă, astfel că toți cei aflați pe platoul de filmare se vor bucura de terapie prin comedie.

„Sunt foarte emoționat, pentru că este o seară specială pentru mine, în care sunt alături de minunea mea, de sufletul meu, de ființa cu cel mai minunat zâmbet din lume”, așa și-a făcut Romică intarea pe scenă, asigurându-l pe Cornel că nu este vorba despre el, iar ce a urmat a stârnit hohote de râs din partea tuturor.

„Am venit aici alături de omul cel mai drag de pe Pământ, iar acela nu ești tu, Romică!”, i-a transmis Cornel, la rândul său.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Cu ce se ocupă fata lui Romică Țociu? Dar a lui Cornel Palade?

Daria, fata cea mică a lui Romică Țociu, calcă pe urmele tatălui ei și este studentă în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, iar calitățile sale de actriță au fost deja apreciate odată cu participarea în diverse producții, încă de la o vârstă fragedă.

La rândul ei, Ada, fiica lui Cornel Palade, a revenit în țară după mai mulți ani petrecuți în Anglia și urmează să-și reia activitatea artistică alături de tatăl ei, cei doi având o relație extrem de apropiată. Întregul moment susținut de unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din showbiz va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.


Ce se întâmplă în noul sezon „iUmor”

Cel de-al 17-lea sezon „iUmor – Nu e ce vezi la televizor” va avea premiera pe 7 septembrie, de la 20.00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY și se anunță unul pe cât de savuros, pe atât de plin de surprize. Concurenţi din toate colţurile lumii se vor prezenta în faţa juraţilor „iUmor” și a telespectatorilor cu cele mai neaşteptate momente de umor, iar Cosmin Natanticu, Delia, Cătălin Bordea și Cheloo vor porni, și de data aceasta, în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului.

„Noul sezon aduce surprize și toate plăcute! Avem concurenți dintre cei mai talentați, care au venit tocmai din Japonia ori din Canada, doar ca să fie pe scena show-ului, invitați speciali care vin pentru prima dată în platoul iUmor, dar și o rubrică nouă, pe care abia aștept să o descoperiți!”, mărturisește Cosmin Natanticu.

S-a aflat recent și despre rubrica nouă la „iUmor” cu Oana Dragne și Andreas Petrescu. Ei vor încheia fiecare ediție „iUmor” cu o poveste senzațională, spusă de câte un nume mare din industrie, dar și de oameni pe care nu te-ai aștepta să-i vezi în emisiunea de la Antena 1.

„iUmor”, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 7 septembrie, de la 20.00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile.

Urmărește-ne pe Google News