Rona Hartner a împlinit pe 9 martie frumoasa vârstă de 40 de ani și s-a serbat într-un restaurant de fițe din Capitală, același unde a ținut și Adelina Pestrițu una dintre petrecerile de ziua ei.
Vedeta a primit zeci de cadouri de la invitați, printre care bijuterii, parfumuri, dar și o mașină al cărei preț depășește bine suma de 15.000 de euro.
”Ce am primit ieri ? Flori ! Superbe… O poezie … Bijuterii rubine…un Volkswagen argintiu (Merci, Gabi) … Parfumuri sublimeeee! Farduri … Un kimono adevărat !!! Și o rochie semnată Lisa Panait și alta !!! MANOUSH! Tortul de la Klaus… Rozzzzz roz rozzzz”, a scris fericită Rona pe Facebook.
Cine este Rona Hartner?
Rona Hartner s-a născut în București la 9 martie 1973. Este actriță și cântăreață născută în România, de origine germană și etnie rromă. A studiat din 1979 până în 1991 la școala germană din București – la „Institutul Herman Oberth”. Din 1991 până în 1992 ea urmează cursurile Școlii de Muzică „Titu Maiorescu” din Bucureşti şi tot în capitala României, în 1992, a început cursurile la Academia de Teatru şi Film.
În 1996 se întâlnește cu regizorul francez Tony Gatlif, care era în căutarea unei actrițe pentru un film (Gadjo Dilo – ”Străinul nebun”) ce se filma în România, ea primind rolul de actor principal și interpret al melodiilor din film.
Această interpretare a condus la multe premii, precum cel pentru ”cea mai bună actriţă”, Leopardul de bronz (Premiul special pentru interpretare) la Festivalul International de Film de la Locarno. Ca artist se orientează și spre alte domenii, cum ar fi dansul, interpretarea vocală şi la instrumente (chitară, saxofon și pian).
Rona Hartner este vorbitoare de 7 limbi: română, germană, engleză, franceză, spaniolă, italiană și rromani.