„O să zică că-mi lipseşte doar găina ei ca să halească din paie! Unde ţi-e găina că am nevoie de ea acuma, chiar este pe viaţă şi pe moarte! Adică e una mai penibilă ca tine, Iulia Albu?! Există aşa ceva?! Se poate să-ţi iau eu pâinea de la gură?”, a a spus Rona Hartner la Prima Tv.

În urmă cu doar câteva zile, Rona Hartner a purtat mândră creația Lizei Panait, care însă nu a fost și pe placul fostei soții a lui Mihai Albu.  „Rona Hartner a fost imaginea brandului … (firmă de haine n.r). Şi în acest moment poartă o rochie care copiază stilul brandului pe care l-a reprezentat, ceea ce mi se pare foarte grav. Rochia este de altfel foarte urâtă, este de un kitsch ieşit din comun. Iar florile aplicate arată de parcă ar fi fost vomitate pe rochie. Arată ca un spiriduş”, spunea Iulia Albu în rubrica ei de modă.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News