Este revanșa acordată sportivului de origine română după ce, în septembrie 2017, Gavril, locul 5 în ierarhia WBC  la categoria supermijlocuie (18 victorii din care 14 obținute prin knok-out și două înfrângeri,a pierdut la puncta în fața americanului de origine mexicană David Benavidez. A fost o decizie controversată a arbitrilor mai ales că, în repriza a 12-a adisputei, Gavril l-a trimis la podea pe Benavidez. Inclusiv antrenorul și promotorul său, faimosul  faimosul boxer american Floyd Maywather, la clubul căruia Gavril este legitimat, a protestat înpotriva deciziei arbitrilor.

Românul Ronald Gavril s-a contrat cu David Benavidez la New York, în conferința de presă dinaintea disputei de pe 17 februarie

Dacă va câștiga în ring, sportivul ar putea deveni cel de-al cincilea boxer român campion mondial la profesioniști,  după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu.

Românul a fost prezentat în fața presei ca un adevărat star, fiind aplaudat de media prezentă la gala, fapt ce denotă că este un sportiv iubit în țara sa de adopție, Statele Unite. ”Îmi doresc să câștig,  mai ales pentru țara mea, România. Sunt mai pregătit ca niciodată. România va avea un nou campion mondial”, promite Ronald Gavril (31 ani, FOTO centru), cel mai titrat boxer roman al momentului. La evenimentul ce a avut loc la New York au fost prezentate toate disputele importante din lumea boxului profesionist, pe anul în curs, duelul românul fiind unul foarte important.

CITESTE SI:Celebrul Whisky Man, exclusiv la Libertatea LIVE, despre cum a ajuns să fie spărgător de bănci: ”Trebuie să cauți femeia din spatele deciziei!”

 

 

Urmărește-ne pe Google News