Rouge a primit numai vești bune de afară, odat ce și-a terminat și cel de-al doilea album al său din acest an. Pe adresa sa de mail, ea a fost înștiințată de o companie internațională care-i urmărește activitatea muzicală, că ”Three million” a ajuns și la urechile Madonnei, care-i apreciază muzica și care, nici  mai mult nici mai puțin a comparat-o cu o Barbie.
”Trei e numărul meu norocos, data naşterii mele. De data aceasta este vorba despre un album care conţine numai piese pop, şapte la număr, fără remix-uri, semnat Rougeofficial.Am fost deja anunțată că piesele i-au plăcut și Madonnei și au fost ascultate și de Beyonce și Britney Spears, precum și la MTV America”, a spus artista pentru Libertatea.
Altfel, Rouge a ajuns la numărul 300 în ceea ce privește firmele și companiile cărora le face publicitate. Recent, ea s-a asociat și cu o companie de elicoptere și cu o firmă de bijuterii cu diamante, a căror imagine a devenit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News