De astăzi, toate cele 16 piese de pe noul album al lui Rouge, ”Secret”, beneficiază de câte un videoclip. În cele trei zile cât a stat la Geneva, artista a tras tare şi a filmat pentru ”Only Red” şi ”On the Radio”, alegând pentru aceasta privelişti încântătoare. Atrasă de vitrinele cu măşti colorate, Rouge şi-a achiziţionat mai multe astfel de accesorii, pe care apoi le-a şi folosit în cele două videoclipuri pe acre le-a lansat astăzi.„Am considerat că cea mai potrivită locaţie pentru a filma pentru cele două videoclipuri ale mele este chiar Veneţia, acolo unde îndrăgostiţii se plimbă cu gondola. Ambele piese, comouse de mine, sunt inspirate din viaţa mea. Ador roșul. Majoritatea hainelor mele sunt în această nuanță. De fiecare dată port câte un obiect roșu pe mine. Astfel că, atunci când am compus Only Red, m-am gândit la ceea ce înseamnă această culoare pentru mine”, a spus Rouge.