Video: Youtube
A filmat chiar și în prima zi a anului, tocmai pentru că și-a propus să acorde prioritate carierei și să scoată cât mai multe piese în 2014. Astfel că, după ce a scos primul videoclip din 2014, Rouge a lansat în această dimineață o nouă piesă, „Only rouge”. Single-ul este inspirit din viața artistei, care, conform mărturisirilor făcute, nu poate trăi fără culoarea roșie. „Ador roșul. Majoritatea hainelor mele sunt în această nuanță. De fiecare dată port câte un obiect roșu pe mine. Aproape în fiecare zi am flori proaspete în casă, iar acestea sunt trandafiri roșii. Astfel că, atunci când am compus piesa, m-am gândit la ceea ce înseamnă această culoare pentru mine” , a spus Rouge pentru Libertatea. Altfel, artista urmează să lanseze în mai puțin de o lună, un album ce va conține cel puțin 14 piese. „Lucrez la album și este aproape gata”, a precizat aceasta.