„Acum doi ani ne-am căsătorit, suntem bine, ne-am dorit de
mult timp un copil al nostru și uite că până la urmă s-a întâmplat”, a declarat
Roxana Blagu, la Pro Tv, potrivit prosport.ro.

Vedeta a mărturisit că este gravidă în 5 luni și va avea un băiețel. „Doar prietenii foarte apropiați au știut. Îmi doream foarte mult să devin mamă și până la urmă dorințele se împlinesc.

E băiat! Înainte să aflu sexul, prietenele mele au făcut foarte multe teste. Ne tot gândim la un nume dar ni se pare destul de dificil. Pentru că amândoi avem fetițe, aveam deja câteva nume pregătite, dar la băieței e mai greu. Vrem să fie un nume nu atât de comun, este destul de greu, a povestit ea la emisiunea ‘La Măruță.

„De ziua lui Andrei nu știam ce cadou să îi fac și am făcut o petrecere surpriză unde am invitat toți prietenii lui. În dimineața aceea l-am întrebat ce și-ar dori și el mi-a răspuns că i-ar plăcea să rămân însărcinată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Uite că i s-a îndeplinit dorința. Sarcina decurge foarte bine, primele trei luni au fost cu grețuri, cu amețeli, dar acum nici nu simt că sunt însărcinată, am o stare foarte bună permanentă. Până acum am luat 5 kilograme, a mai declarat  artista.

Urmărește-ne pe Google News