După ce a trecut printr-un divorț dureros, Roxana Ciuhulescu trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Iubește și este iubită, iar în curând va deveni mamă pentru a doua oară.
“2017 a fost pentru mine un an de agonie și extaz. Prima jumătate de an era să dau în depresie….decesul bunicii, boala, divorțul, mutarea. Dacă cineva mi-ar fi zis că 2017 se va încheia fericit pentru mine, aș fi zis că bate câmpii! Să intru în 2018 cu iubire, armonie și … logodită, ce puteam visa mai mult?
Dar nu aduce anul ce aduce ceasul….
Finalul anului m-a surprins îndrăgostită lulea și – cel mai important! – iubită …ahh, era să uit și „umpic” gravidă! Da! – voi deveni mămică pentru a 2-a oară, iar fetița mea, Ana Cleopatra, va avea – în sfârșit – un frățior! Mulțumesc din suflet medicilor de la „Columna Medical Center” pentru îngrijiri și monitorizare. Deși eram pregătiți pentru orice tratament care ne-ar fi ajutat să concepem acest copil, iată că, surprinzător, acest lucru s-a întâmplat natural. Ani de zile mi-am dorit și m-am chinuit să aduc pe lume un al 2-lea copil, însă întotdeauna Dumnezeu le potrivește când și cu cine trebuie, nu Nimic nu este întâmplător! Cu toții suntem extrem de fericiți și ne dorim ca acest copil să se nască sănătos. Așa că acest an ne vom bucura de un dublu eveniment: căsătorie & botez. Doamne Ajută!”, a scris Roxana Ciuhulescu, care recent a fost cerută în căsătorie.
Vedeta tv s-a logodit cu Silviu Bulugioiu, chiar în prima zi a lui 2018, departe de țară. Tot atunci, cu ocazia vacanței în Thailanda, aceasta i-a spus și un ”da” hotărât cererii sale în căsătorie. Mai înainte, Roxana și-a consultat însă și fiica, în vârstă de nouă ani. Ana Cleopatra a fost și ea de acord, așa că până la nuntă mai e un singur pas, cununia civilă. Printre primele persoane care i-au felicitat pe cei doi s-a numărat și mama vedetei. Georgeta Ciuhulescu a fost extrem de fericită pentru fiica sa. Mai ales că, potrivit apropiaților, viitorul său ginere i-a făcut o părere foarte bună și-l îndrăgește foarte tare. Iar mama vedetei apreciază că acesta a ajutat-o pe Roxana să-și revină după divorț și a reușit să-i readucă fericirea și încrederea de sine.
Citește și
VIDEO EXCLUSIV/Cosmin Natanticu apare la PRO TV mai des ca Andreea Esca. „Am emisiuni în fiecare zi”