Are brevet de pilot, conduce orice tip de mașină și i-au plăcut mereu senzațiile tari. Mai mult, și fiica ei, Ana, în vârstă de 10 ani, pare să-i calce pe urme. Micuței îi plac de acum cursele de mașini și… cam tot ce face mama sa.

Mezinul familiei nu este nici el ținut într-un „palat de cristal”. Chiar dacă are doar o lună și jumătate, Roxana Ciuhulescu și-a învățat bebelușul cu drumețiile. Cezar Ioan a fost deja la munte, în tabăra unde a plecat surioara sa mai mare.

Prichindelul are chiar și pașaport, pentru că familia intenționează să plece într-o vacanță peste hotare în formulă completă!

Încă dinainte de a naște, Roxana mărturisea pentru Libertatea, mai în glumă, mai în serios, că le va cere nașilor ca la botez să-l îmbrace într-un trening al echipei naționale de culturism.

„Am aflat că sunt însărcinată chiar în timpul Mondialelor de culturism, poate e un semn că va fi sportiv”, ne spunea atunci vedeta.

Soțul, Silviu Bulugioiu, o ajută la băiță și la schimbatul scutecelor celui mic

Roxana are un ajutor de nădejde în îngrijirea bebelușului. Soțul său, Silviu Bulugioiu, cu care s-a căsătorit anul acesta, se implică foarte mult în creșterea micuțului. Bărbatul nu ezită să schimbe scutece și participă mereu la băița de seară a fiului său.


VIDEO/ DJ Andi Moisescu s-a întors la platane. Mixa muzică în tinerețe, iar pasiunea nu l-a părăsit nici la 40+

 
 

Urmărește-ne pe Google News