Roxana Dobre și Florin Salam, care au trecut și prin momente mai puțin plăcute, formează un cuplu de câțiva ani. Cei doi au împreună două fete, dar își mai doresc un copil, băiat dacă se poate, după cum a mărturisit chiar partenera de viață a lui Florin Salam într-un interviu.

Roxana Dobre a oferit amănunte despre relația pe care o are cu cunoscutul manelist Florin Salam, cel care a avut probleme cu viza de America la un moment dat.

„Suntem foarte bine, suntem sănătoși. Mai ales Florin. Este totul foarte frumos.

Lumea e foarte rea. Dar ne-am obișnuit. Sănătatea lui este bine. Nu știu dacă se va mai reapuca de muzică.

Suntem o familie stabilă. El mă respectă și este un domn în adevăratul sens al cuvântului. Și contează doar ce e în casă la noi. Sunt o femeie foarte puternică, știu cum sunt eu și am încredere în el. Nu mi-a dat niciun motiv să fiu geloasă pe el.

Când sunt eu nervoasă, lasă el de la el, dar când e invers, las eu. Da, poate o să mai fie încă un copilaș, îmi doresc un băiat, nu mă las până nu fac unul.

De sărbători o să fim acasă, adică de Crăciun, iar de revelion nu vrem să mai facem acasă.

Aveam de gând să ne mutăm în America, dar nu am găsit casa pe care o voiam. Dar ne place America.

Nu ne mai deranjează ce se scrie în presă”, a declarat Roxana Dobre pentru Antena Stars.


Citește și: VIDEO/ Reportajele Libertatea: ”Ultima tonă. Am fost miner la Uricani”, episodul 1. Când statul le dă minerilor ultimul șut…


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News