În septembrie 2022, Roxana Hulpe s-a căsătorit civil cu Bogdan Rădulescu. Ceremonia a fost organizată pe Lacul Tarnița, într-un decor special creat pentru eveniment. Mireasa a fost în centrul atenției, Roxana Hulpe a purtat o rochie albă, cu o fundă mare la spate. Pe cap a avut o coroniță de flori, aceleași cu cele din buchetul de mireasă.
Roxana Hulpe: „Petrecerea va avea loc într-un restaurant, care este în formă de circ”
Acum, la aproape doi ani distanță, cei doi se căsătoresc religios. Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Roxana Hulpe a anunțat că evenimentul va avea loc pe 1 iunie. „Facem cununia religioasă și petrecerea. Abia aștept! Petrecerea este cu tematică circ, nu am ales-o eu, deși mie îmi place circul. Soțul e cu circul, el se mută cu circul peste tot, și a zis să poposim un pic și în viața personală.
Petrecerea va avea loc într-un restaurant, care este în formă de circ, cupolă, e pe rotund, iar decorurile și toate cele vor fi de circ, cu tematică circ. Chiar acum mi-a zis Bogdan (n.r. – soțul ei) că vom avea un elefant uriaș la intrare. (…) La petrecerea Zorei (n.r. – fetița ei) tematica a fost desene animate. Toți invitații au venit în desene, și-au ales câte un personaj din desene și a fost un circ și acolo.
E și ziua mea pe 1 iunie, împlinesc 34 de ani, e și ziua copiilor, e și ziua Zorei, așa că mi-am dorit să fie o petrecere pentru toată lumea, vor fi și copii, personaje, mascote”, a povestit ea, în direct la Pro TV.
Referitor la slujba de la biserică, Roxana Hulpe a spus că va fi ținută de tatăl ei, care e preot. „Cununia religioasă e la Gilău, la biserica unde slujește tata, unde a fost și botezul Zorei, unde am fost botezată și eu, și va sluji și tata.
Eu mă bucur foarte tare că se poate întâmpla asta, că trăiesc asta, pentru că e minunat. Va mai fi și un preot la care eu țin foarte mult, am fost colegi la liceu, Ionuț, e o familie foarte mare, va fi emoționant. Eu aștept cununia religioasă!”.
Rochia Roxanei Hulpe va avea trenă, care va fi tăiată
În privința rochiei de mireasă, Roxana Hulpe va îmbrăca una specială, cu trenă foarte lungă, pe care o va tăia apoi. „Voi avea și o trenă uriașă cu care nu pot să dansez, nu mă pot mișca. Va fi doar la cununia religioasă și la intrare. Apoi mamele noastre se vor ocupa să taie trena. Ele nu știu, dar află acum. Va fi un moment în cadrul nunții cu trena, care se va arunca”, a adăugat ea.
Cine e Bogdan Rădulescu, soțul Roxanei Hulpe
Bogdan Rădulescu este manager la Untold și Neversea. El și Edy Chereji au înființat festivalurile. În iunie 2022, Bogdan Rădulescu și Roxana Hulpe s-au afișat oficial împreună ca un cuplu.
Înainte de această relație, prezentatoarea de la PRO TV s-a iubit cinci ani cu chef Alex Petricean, în pandemie ei încă își făceau planuri de nuntă, scrie Libertatea pentru femei. Poreclit „DArtagnan”, chef Alex Petricean a devenit cunoscut după participarea sa la prima ediție MasterChef, unde a câștigat locul al treilea.