Roxana a îmbrăcat portul popular din zona Ardealului, oferit de îndrăgita cântăreață de muzică populară. Alături de aceasta, Roxana a încercat să joace pasul fetelor de la Căpâlna, considerat cel mai greu dintre dansurile folclorice, și a interpretat în duet cântecul: „Doamne ocrotește-i pe români”.
„Am dansat împreună cu ansamblul Maria Tanase și am cântat atât singură, cât și cu Veta Biriș, cea care de altfel m-a transformat într-o Ardelească veritabilă cu un splendid costum popular din zona Mureșului, de unde provine și bunica mea, și cu un moment din Fetele de la Capalna.
Am cântat „Doamne ocrotește-i pe români” și „Aoleu ce ploaie vine” de la Cluj. Mi s-a îndeplinit un vis, acela de a mă întoarce la rădăcinile ardelene și în același timp de a putea ajuta într-un caz social.
Cazul pentru care am dansat și cântat a fost unul care m-a impresionat enorm, o fetiță pe nume tot Roxana care în urma unui accident de mașină a rămas cu grave sechele pe creier care se agravează în lipsa unei intervenții cât mai urgente în Germania.
Are nevoie de 30000 de dolari, o sumă enormă pentru părinți, dar mică pentru noi ca și comunitate. Detalii se găsesc pe pagina de facebook a emisiunii „O dată-n viață””.

 
 

Urmărește-ne pe Google News