“La toamnă o să iau lecţii de actorie. Dau examen la UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie – n.r.), apoi mai vedem. Vreau să mă fac actriţă, era visul meu în copilărie, vis abandonat pentru ziaristică şi reluat acum”, ne-a mărturisit Roxana. Dorinţa de a deveni actriţă nu e singura noutate din viaţa prezentatoarei emisiunii “Monden B1”, de la B1TV. “Vara asta învăţ să merg pe bicicletă, mi-am luat tabletă, ca să-mi gestionez singură blogul, şi fac multă gimnastică. Am început cu o săptămână de cantonament la mare şi acum sunt într-o mare formă, atât fizic, cât şi psihic”, ne-a mai spus ea.
Astăzi, Roxana pleacă în vacanţă pentru două săptămâni. Iniţial, plănuise un sejur în Turcia, dar s-a răzgândit după ce a aflat că în această perioadă sunt aşteptate temperaturi de 45ºC şi a ales Sângeorgiu de Mureş: “E prima oară când merg acolo, mi-a povestit însă Matilda Pascal Cojocăriţa că e de vis. Ape sărate, ape termale, aer curat, sănătate pură! Mi-a promis că o să mă întorc cu 10 ani mai tânără! Vacanţa e în formulă completă, eu, fetele – Teresa (8 ani) şi Vanessa (4 ani) – şi tatăl lor. Chiar dacă ne-am despărţit, eu şi Nicola facem echipă în creşterea copilelor. Ele ne iubesc pe amândoi în mod egal şi nu văd de ce ar trebui să aleagă între noi”.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!