Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit religios. Au devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu pe 12 iunie, într-o ceremonie restrânsă la care au participat membrii familiei și prietenii apropiați.
Evenimentul a fost organizat în mare discreție, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Roxana Ionescu nu a putut ține prea mult timp secret evenimentul, așa că a postat pe contul ei de Instagram primele imagini de la cununia religioasă, dar și un mesaj.
„Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit astăzi. Te iubesc, soțul meu”, a notat ea în data de 12 iunie în mediul online.
În fotografiile apărute pe rețelele de socializare se poate observa că mireasa a purtat o rochie albă, decoltată și cu crăpătură pe picior, iar mirele a ales un costum crem și o cămașă albă, fără papion sau cravată.
După ceremonia de la biserică, și ei, dar și membrii familiei și prietenii care le-au fost aproape s-au îndreptat către un local din Timișoara, unde au petrecut împreună.