Cum ai descrie anul 2011, din punct de vedere profesional? Dar personal?
Cred că deocamdată a fost cel mai bun an din viata mea: am scos multe piese bune, am filmat primul videoclip, am pozat pentru coperta unei reviste renumite, am fost gazda multor evenimente muzicale (cel mai recent fiind Premiile Muzicale de la Bacău), am fost imaginea mai multor saloane de înfrumuseţare. Aceasta activitate s-a remarcat şi prin premiul obtinut saptamana trecuta: BEST EVOLUTION 2011, premiu pe care am avut onoarea să mi-l inmaneze un coleg mai vechi din industria muzicala, Dan Helciug. Acest premiu a venit ca o recunoaştere a muncii mele din 2011.

Care este cea mai amuzanta intamplare a ta? Dar cea mai penibila?
Îmi amintesc cu plăcere de o întâmplare recentă: eram la Sighisoara, la o benzinarie. Tocmai aparuse revista Playboy şi eu eram pe coperta. Au venit la mine un domn şi o doamna, pare-se cuplu şi au cumparat pe loc revista pentru un autograf. Am semnat revista şi am mai stat de vorba. Am plecat toti, dar ei, în euforia lor, au uitat revista pe masa. Ne-am intors peste doua zile in aceeasi benzinarie si ne-a povestit personalul de acolo că s-au intors imediat a doua zi dimineata şi au luat-o.

Mi s-au întâmplat si lucruri penibile, in principal legate de par: eram destul de tanara, ma vopsisem blonda şi mi-am facut foarte multe suvite rosu aprins. Eu eram foarte mandra de ele. La piscină, a venit un coleg de-al meu si m-a aruncat in bazin dintr-o data. Am iesit din apa si curgea toata vopseaua aia rosie pe mine. Altadata mă vopsisem proaspat tot blond si am iesit din piscina verde pe par, de la clor.

Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură
Recomandări
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

Când erai mică, ce îţi doreai să devii când vei creste?
Cântăreaţa, normal. Am cântat in corul scolii de mică, am luat apoi cursuri muzicale în privat. Întreaga mea copilarie are în centru sau muzica, într-o formă sau alta.

Care este cel mai mare regret al tău?
Nu am regrete. Am doar situatii şi întâmplari din care învăt.

Care este cea mai mare dorinţă a ta?
Să devin şi actriţă. Anii urmatori îi voi dedica în primul rand carierei muzicale, dar voi face si cursuri de actorie.

Găteşti? Dacă da, dă-mi o reteta a ta, ceva la care esti maestră…
Gătesc, dar în principal mancaruri usoare. Salată cu andive si mango: andivele sa fie mici, se taie in 4 pe lungime, se pune deasupra suc de lime, oregano verde, putin piper alb si se lasa timp de zece minute. Apoi se curata fructul mango, se foloseste pulpa taiata cubulete in cantitate egala cu struguri verzi fara samburi. Se amesceta toate cu rucola, ridichio taiat marunt, o lingurita de miere si sare dupa gust. Se pot adauga branzeturi brie si camerbert. Pofta buna!

Colectionezi ceva? Ce si de ce?
Da, colectionez dvd-uri cu concertele Beyonce, Britney Spears. Ultima oara am ramas impresionata de concertul lui Adele, sustinut la Royal Albert Hall, in Londra. Am ce invata de la fiecare om de succes.

O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”
Recomandări
O româncă a fugit cu copiii din infernul incendiului din California: „Am plecat în Arizona. E miros de fum și aer poluat și la 4 ore de Los Angeles”

Daca ai fi invizibilă pentru o zi, ce ai face?
Mi-ar placea sa fiu invizibila si sa aud cum vorbesc oamenii despre mine. Cred ca sunt multi oameni care in fata imi vorbesc intr-un anume fel, iar cand ma intorc se schimba lucrurile. Cred ca in ziua de astazi, sinceritatea e foarte rara.

Crezi în reîncarnare?
Sunt crestin ortodoxa, cred in Dumnezeu.

Dacă te-ai putea transforma intr-un animal, care ar fi acela si de ce?
Un caine husky. Ochii îi am deja. Sunt animale care ştiu să se faca placute ăi au o capacitate extraordinara de a se adapta diverselor stiluri de viata. Sunt născuti pentru a călători pe distanţe lungi, au o energie debordantă si adora să faca miscare. Adica exact ca mine.

Cât ai dat cel mai mult pe o pereche de pantofi? Dar pe haine?
Am mai multe perechi de pantofi, care au costat si mai mult si mai putin. Nu aleg in functie de cati bani costa, ci de cât de bine se potrivesc cu ce sunt imbracata si cat de comod ma simt in ei in functie de orele petrecute in picioare. Cu hainele este alta poveste, pentru ca am un designer care se ocupa de mine si imi ia multe din bataile de cap obisnuite. De 1 an de zile sunt fidelă Stefaniei Caragea.

Care este cea mai scumpă bijuterie a ta şi de la cine o ai?
Nu am noroc cu bijuteriile pentru ca le pierd. Am avut un inel foarte valoros care s-a blocat pe deget şi am ajuns într-o noapte la Urgenţe. Degetul se umflase foarte tare şi mi-au taiat inelul. S-a ales praful de el… Am primit unul identic la scurt timp şi l-am uitat la un salon. Nu s-a mai găsit nici în ziua de azi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Se construiește cel mai complex nod rutier din România. Va face legătura între două autostrăzi și un drum european important, sute de mii de români au nevoie de el
FANATIK.RO
Se construiește cel mai complex nod rutier din România. Va face legătura între două autostrăzi și un drum european important, sute de mii de români au nevoie de el
O vedetă l-a demontat pe CTP: „comparația lui Popovici cu un copil de bani gata este scârboasă. Postarea este despre dumneata: o epavă de om...” Continuarea a stârnit un val de reacții
Unica.ro
O vedetă l-a demontat pe CTP: „comparația lui Popovici cu un copil de bani gata este scârboasă. Postarea este despre dumneata: o epavă de om...” Continuarea a stârnit un val de reacții
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun efort
Observatornews.ro
Afacerea în care a investit Iancu Guda când avea 14 ani: Banii au produs bani pentru mine. Fără să depun efort
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase
HOROSCOP
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI