Recent, Ruby și-a făcut apariția la niște filmări într-o rochie foarte largă și părea că ascunde ceva. Fanii s-au grăbit să creadă că artista este însărcinată, însă adevărul este altul. Vedeta a mărturisit că în ultima perioadă silueta ei a suferit modificări din cauza alimentației necorespunzătoare, însă acest lucru nu o deranjează absolut deloc.
Ruby și-a dorit să mai ia în greutate, pentru că la un moment dat simțea că este mult prea slabă. Pe rețelele de socializare, fanii și-au pus de multe ori întrebarea dacă artista lor preferată este însărcinată, iar răspunsul a venit chiar din partea ei.
„Nu sunt însărcinată, aș fi postat imediat poze cu burtica. Rochia pe care am avut-o la filmările de la Pro TV era cea pe care mi-o făcusem pentru nunta lui Smiley și am zis s-o mai port o dată. A fost printre puținele evenimente în care am purtat ceva larg. M-am și îngrășat puțin. E ceva ce mi-am dorit, eram schiloadă, subnutrită. Eram schelete. Am puțină burtică atunci când mănânc înainte de evenimente.
Din 2020, am început să slăbesc foarte tare. Iar anul acesta m-am ambiționat și mi-am zis gata, s-a terminat cu schilodenia. Ce-i drept, am mâncat mai multe dulciuri intenționat, pentru că știam că o să se vadă”, a declarat Ruby pentru cancan.ro.
„Am opt pisici și doi căței. Le-am luat pe toate de pe stradă”
Momentan, cântăreața nu se gândește la copiii, iar cele zece animale ale sale, pe care le crește în apartamentul din București, îi ocupă mare parte din timp.
„Nu pot spune că nu vreau un copil. Dar nu e ceva ce mi-am propus în viitorul apropiat. Am multe drumuri și m-aș rupe complet de viața mea profesională, pentru că ar trebui să mă dedic total copilului. N-aș putea da la o parte nici animăluțele mele. Am opt pisici și doi căței. Le-am luat pe toate de pe stradă. Când intru în casă, se adună toate. Când mă trezesc, se aliniază la ușa camerei mele”.
„Anul acesta a fost și pentru sufletul meu, pentru a vedea lumea”
Ruby a mărturisit că anul acesta nu și-a mai dorit să pună atât de multă presiune pe ea și a preferat să își facă timp pentru ea. Artista s-a bucurat de vacanțele mult așteptate, iar pe scenă nu a mai urcat atât de des precum obișnuia să o facă cu ani în urmă.
„Mi-am făcut timp și pentru mine, am călătorit, am mai luat și o pauză. Nu am mai fost așa înnebunită să merg să cânt. Anul acesta a fost și pentru sufletul meu, pentru a vedea lumea. Acum gata, se termină anul, începem unul nou și tragem cu dinții”, a mai spus artista.
Ruby, certată de bunica ei din cauza kilogramelor în plus
Femeia i-a reproșat nepoatei sale că nu are grijă la alimentație și că s-ar putea îngrășa dacă va mai continua să mănânce alimente nesănătoase.
„Uită-te la tine. Crește burta. Te strici, păcat de tine. Păcat de corpul tău. Îți bați joc de el cu mâncarea. Toată ziua mănânci toate prostiile. Se formează burta. Nu mai mânca toate prostiile. Păcat de tine. Treaba ta. Îți pleacă burta înainte… Azi puțin, mâine puțin. Ai grijă, că dacă te strici… Dacă faci burtă, nu mai ești bună de nimic (…) Tu o tragi, dar când uiți…”, a spus bunica lui Ruby, într-un video postat pe Instagram, potrivit WOWbiz.ro.