Dan Bălan a devenit cunoscut publicului din țara noastră, dar și din străinătate grație trupei O-zone, din care a făcut parte.

Fostul membru al formației a părăsit România în urmă cu ceva timp și s-a stabilit în America, acolo unde se concentrează pe diverse proiecte muzicale.

Mama artistului, Ludmila Bălan, care arată incredibil de bine la 59 de ani, a fost invitată la emisiune pe care Mihai Morar o prezintă la Antena Stars, unde a dezvăluit ce rugăciune spune pentru fiul ei, în fiecare seară. Ea le-a îndemnat pe toate mamele să facă la fel pentru copiii lor.

”Dan face bine, dar e foarte ocupat. Îl văd foarte rar. Eu aș vrea ca fiecare mamă să spună ce rostesc eu în fiecare seară. Îți mulțumesc din suflet Doamne că mi l-ai dat pe fiul meu. Dă-i Doamne multe toamne cu el fi, Doamne, și la bine și la greu. Îți mulțumesc pentru blândețea ce i-ai dat și pentru bunătatea ce joacă în ochii lui. Slăvit să fii că l-ai păzit neîncetat și ai îndrăznit atâta dragoste să-i pui! Ține-l departe de oamenii cei răi și fă-l să aleagă binele mereu. Ca toată viața să pot șopti în tihnă eu, uitați-vă, acesta este fiul meu”, a mărturisit Ludmila Bălan în cadrul emisiunii ”Răi da` buni”.


Citește și: VIDEO | Reportaj cu arma-n mână. Am testat mitraliera NATO și pistolul pentru luptă urbană


 

Urmărește-ne pe Google News