S-a mutat în Emiratele Arabe Unite, mai precis în Dubai, unde se ocupă de afaceri cu imobiliare. “A fost o oportunitate venită din partea unui prieten care ştia că şi în ţară sunt implicată în afaceri cu imobiliare. Mi-a oferit acest job în Dubai. M-am integrat foarte repede şi pot spune că piaţa afacerilor imobiliare de aici îţi dă posibilitatea să faci afaceri foarte bune”, a explicat Silvia Pop.
Întrebată dacă mai este tentată să se combine cu vreun fotbalist din România, Silvia a explicat că targetul ei e cu totul altul în clipa de faţă, fiind focusată pe afaceri.

Nu regretă relaţiile cu fotbalişti

“Nu regret nimic din trecutul meu. Nici căsătoria cu Ion Timofte, nici relaţia cu Adi Cristea. Ambele sunt de domeniul trecutului şi consider că am făcut bine ceea ce am făcut la vremea respectivă. Acum mă interesează doar latura afacerilor. Nimic altceva”, a explicat Silvia Pop pentru Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News