Michael Douglas a sărbătorit împlinirea celor 70 de ani prin muncă. Acesta se află în Atlanta, pe platourile de filmare a producţiei „ANT – MAN”, un film SF în care actorul va interpreta personajul Hank Pym.
Lansarea oficială a producţiei este programată să aibă loc în Statele Unite pe 17 iulie 2015, aşa că toată lumea munceşte de zor, inclusiv sărbătoritul Michael Douglas care, din imaginea postată de pagina lui de socializare, pare că şi-a cântat singur „La multţi ani!”, iar pe post de tort a savurat un hamburger în care era înfiptă o lumânare.
Ar fi prima dată, după mulţi ani, în care Michael Douglas nu îşi petrece aniversarea alături de superba lui soţie Catherine Zeta Jones. Cei doi sunt născuţi în aceeaşi zi, pe 25 septembrie, la 25 de ani diferenţă şi exista până acum tradiţia de a-şi petrece ziua de naştere împreună.
Faptul că actorul a lăsat să se înţeleagă că anul acesta a avut parte de o aniversare austeră şi, mai mult, a fost singur, alimentează zvonurile care circulă în ultima perioadă că Michael şi Catherine trăiesc vieţi separate, fără a se despărţi oficial.

La bine sau la rău?

După o luptă aprigă cu nemilosul cancer, se pare că Michael Douglas a reuşit să iasă învingător. Dar boala este una care lasă urme adânci care sunt vizibile acum pe chipul marelui actor şi care, cel mai probabil, au contribuit la răcirea relaţiei cu soţia lui.
În august 2010, Michael Douglas primea un diagnostic dur: cancer la gât. Din acea clipă, actorul a început să lupte pentru viaţa lui.
Cu multă voinţă din partea lui, cu pricepere din partea medicilor, dar şi datorită iubirii şi susţinerii necondiţionate pe care i le-a oferit frumoasa Catherine, un an mai târziu, actorul anunţa, într-un interviu acordat NBC, că s-a vindecat de cancer.
După vindecare, paradisul celor doi pare că s-a zdruncinat. Cei doi mari actori au anunţat că divorţează dar, în cele din urmă, s-au răzgândit.
Vara aceasta, Michael şi Catherine au fost într-o a doua lună de miere prin Europa. Au ales locuri frumoase, pline de poveste, şi au stat departe de ochii presei şi ai curioşilor. Doar din când în când, el posta pe pagina lui de socializare fotografii realizate chiar de către mai tânăra Catherine.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește-ne pe Google News