Cheful, organizat în cadru restrâns

Au mai circulat zvonuri cum că Ştefan n-ar mai lăsa-o pe Mihaela la concerte, de teamă ca ea să nu piardă sarcina, însă lucurile nu stau deloc aşa, potrivit spuselor lui DJ Sava, colegul de scenă al senzualei blonde: “Avem concerte împreună, nu s-a retras. Dacă va dori să o facă, îşi va anunţa fanii”, a declarat artistul, pentru Libertatea.
Dragoste mare între Misha şi Connect-R! Acest moment de intimitate a fost surprins imediat după ce cântăreaţa a spus “DA”


La emoţionantul eveniment care a avut loc ieri, au fost prezente doar câteva persoane, mai degrabă membri ai familiilor tinerilor, pentru a evita bârfele. Pe seară, Connect-R a organizat un chef la un club discret din Capitală, unde invitaţii au petrecut până spre dimineaţă.

El le-a ţinut locul părinţilor artistului la chioşcul de ziare

la chioşcul de ziare Nelipsiţi de la chioşcul de ziare pe care-l administrează în Piaţa Domenii din Capitală încă de acum 16 ani, părinţii lui Connect-R şi-au lăsat ieri afacerea pe mâna ginerelui lor. Au ales să nu mai meargă la muncă pentru a avea timp să se pregătească pentru marele eveniment – căsătoria lui Ştefan Mihalache, mândria familiei lor. Nici cel însărcinat să aibă grijă de tarabă nu era străin de ce urma să se întâmple aseară într-un cunoscut club din Capitală.
foto: Dan Bistrițeanu
“Da, e adevărat că se însoară diseară (n.r. – ieri). Eu trebuie să mă duc să le iau pe doamnele de la Primărie şi să le duc la club. Închid taraba la 5 şi plec. N-am cum să lipsesc, e ca fratele meu, vindeam amândoi ziare în intersecţii când eram copii”, ne-a spus cumnatul lui Connect-R.

Urmărește-ne pe Google News