Ambii au ieşit, în urmă cu mai bine de un an, din relaţii cu scântei şi amândoi sunt părinţi de fetiţe. Problemele pe care atât Roxana Sârbu, cât şi Andrei Badiu le-au avut cu foştii parteneri de viaţă i-au unit însă şi mai mult.
S-au cunoscut în parc, în timp ce se aflau cu copiii la plimbare, iar astăzi sunt fericiţi unul în braţele celuilalt.
Vor să plece într-o vacanţă exotică
El o copleşeşte de fiecare dată cu fel de fel de atenţii şi îi oferă clipe romantice, aşa cum s-a întâmplat şi acum câteva zile, când, la lumina lumânărilor, fostul soţ al Oanei Frigescu i-a pus în braţe Roxanei un imens buchet de trandafiri roşii şi un coşuleţ plin de fructe.
Mai mult, se pare că în cuplu bat şi clopotele de nuntă. Roxana a primit, recent, de la iubitul său un superb inel cu diamante, în valoare de aproximativ 10.000 de euro.
“Pentru mine, acest inel are o semnificaţie specială”, le-a mărturisit prietenelor fosta componentă a trupei Trident.
Totodată, după ce au petrecut câteva zile de vis la mare, cei doi se pregătesc să plece într-o altă vacanţă, de fapt o nouă surpriză pe care Andrei i-o va face iubitei sale, fiind vorba, cel mai probabil, de o destinaţie exotică.