Sute de fani ai artistei au venit ieri în Piaţa Constituţiei încă de la orele prânzului. Înarmaţi cu peruci dintre cele mai colorate, machiaţi excentric şi vopsiţi pe feţe, fanii americancei au suportat cu stoicism soarele arzător din Capitală. Organizatorii concertului au aplicat însă o măsură în premieră pentru un astfel de eveniment desfăşurat în Bucureşti. Au interzis accesul presei în aproape toată Piaţa Constituţiei şi în zonele tampon dintre intrările în arena improvizată şi străzile adiacente. Ba mai mult, cameramanii şi fotoreporterii au fost opriţi să filmeze sau să pozeze de pe trotuare. “Organizatorii le-au permis să treacă pe aici (n.r. – pe trotuar), nu să filmeze”, ne-a spus un bodyguard.
A crezut că va cânta pe stadion, dar a ajuns în faţa Palatului Parlamentului!
Cu câteva ore înaintea concertului de aseară, Lady Gaga a postat pe contul personal de Twitter prima declaraţie de când a ajuns în România, mesajul fiind mai degrabă confuz: “Sunt atât de încântată că mă aflu în România, pentru a cânta în aer liber, pe un stadion, în această seară”. Practic, diva nu a aflat nici în ultimul ceas că nu avea să cânte pe Naţional Arena, ci în Piaţa Constituţiei, faţă în faţă cu impunătorul Palat al Parlamentului, a doua clădire ca mărime din lume. l Claudiu Pacearcă