Citește și: Johnny Depp este convins că soția lui îl înșela cu Billy Bob, fostul soț al Angelinei Jolie
Amber Heard și Johnny Depp au ajuns la o înțelegere privind divorțul cu o zi înainte să fie programate audierile privind ordinul de restricție pe care actrița l-a cerut împotriva fostului ei soț. Într-o declaraţie comună, actorii au admis că relaţia lor a fost una schimbătoare. „Relaţia noastră a fost una pasională, intensă, şi uneori volatilă, dar bazată pe dragoste”, au scris ei în comunicat.
Johnny Depp, în vârstă de 53 de ani, a negat tot timpul acuzaţiile formulate de Amber Heard, care a declarat că a fost agresiv atât fizic, cât şi verbal în timpul întregii lor relaţii. Amber Heard, în vârstă de 30 de ani, a depus actele pentru divorţ în luna mai şi a obţinut un ordin de restricţie împotriva actorului.
Depp a întâlnit-o pe Amber pe platourile de filmare la „Jurnalul unui iubitor de rom”, în 2011. Un an mai târziu a rupt relația cu Vanessa Paradis, cu care se iubea de 14 ani și are doi copii: pe Lily-Rose, de 14 ani, și pe Jack, de 11 ani, iar ulterior s-a căsătorit cu frumoasa blondă. După doar un an si trei luni de căsătorie, Amber a decis să divorțeze.